Se asteapta de mult prea multe ori sa stim raspunsul intrebarilor banale si chiar se asteapta sa le gresim pe cele considerate de altii complicate...
Insa pentru cei ce considera ca a trai nu inseamna a uita sa zambesti doar pentru a putea castiga un loc cat mai avantajos in societate,nemiscarea planetei devine o fascinatie propie dandui-se o alura eroica.
Iar tot pentru acestia o lume care se bazeaza pe minciuni spuse cat mai melodios inceteaza a exista inainte de a li se spune de altii ca au murit,iar momentul atingerii lumii personale prin caderea libera este adevarul...
Dar tot acest triunf mediocru atins printr-o simplitate primejdioasa incepe printr-o ravnire constanta la ceea ce reprezinta afirmatia 'doresc a fi eu'.Dar cum facem asta dak ravnim la ceea ce vedem zilnic,iar lumea noastra este atat de derivata doar prin firescul cotidian.Am putea sa ne reinventam zilnic ajungandu-se la rutina..plictiseala..greseala..confundare in peisaj.
Am putea urma un anumit tipar,dar ce se alege de visele noastre.Astfel in indoielile ce ne inceark soptindu-ne la ureche k nu vom reusi sa ne atingem telurile frica e vaga si tinem sa o ingrosam si sa ii dam forma ininte de-a o repudia.Iar indoiala in acel punct ajunge sa aia masura convingerii.
Depasirea obstacolelor ne duce la atingerea visului,iar aceasta se va reflecta ca o explozie in ochiii nostri ce se vor inchide pe veci la urmatoarea oprire....CIMITIRUL.
